Prospect

Prospect - Meltus sirop Expectolin pentru adulti

Supliment alimentar cu îndulcitori

Compoziție pentru un flacon de 100 ml:

Ingrediente:

fructoză (îndulcitor), miere polifloră (îndulcitor natural), apă purificată, extract standardizat de iederă (Hedera helix) (1% hederagenină), N-acetil-L-cisteină, acid citric (conservant), sorbat de potasiu (conservant), gumă xantan (agent de îngroșare), gluconat de zinc, aromă de căpșuni, aromă de căpșuni Fraise.

Caracteristicile produsului:

Iedera ușurează respirația și eliberează căile respiratorii de mucozitățile formate.

Zincul este un microelement esențial pentru buna funcționare a organismului. Zincul contribuie la funcționarea normală a sistemului imunitar și la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ.

Mierea polifloră este folosită de secole în medicina tradițională în caz de tuse și dureri în gât, datorită proprietăților sale calmante și emoliente, care pot avea efect pozitiv asupra iritației din gât.

Doze și mod de utilizare:

Acest produs se adresează exclusiv adulților. Se recomandă agitarea energică a flaconului înainte de utilizare.
Mirosul ușor de sulf care se degajă la deschiderea flaconului este normal pentru acetilcisteină și nu are nicio influență asupra efectului benefic al produsului.
Doza recomandată este de câte 1 linguriță de 2 ori pe zi. Acest supliment alimentar nu trebuie utilizat mai mult de 5 zile consecutiv.
Siropul se utilizează indiferent de orarul meselor și poate fi amestecat în diversele băuturi
non-alcoolice (apă, sucuri, ceaiuri etc). Doza zilnică recomandată conține substanțe bioactive în următoarele cantități:

Substanțe bioactivePe 10 ml
Extract uscat de iederă (Hedera helix),
echivalentul a 3 mg hederagenină
300 mg
N-acetil-L-cisteină300 mg
Zinc7,5 mg (75% VNR*)
%VNR = procent din Valoare Nutrițională de Referință, cf. Dir. CE 1169/2011

Reacții adverse:

La dozele și modul de utilizare recomandate, nu s-au semnalat efecte adverse la utilizarea siropului.

Atenționări speciale:

Produsul conține fructoză și miere! Contraindicat persoanelor cu intoleranță la fructoză.
A nu se lăsa la îndemâna și la vederea copiilor mici.
A se consuma, de preferinţă, înainte de sfârşitul perioadei înscrise pe ambalaj.
A nu se depăși doza recomandată pentru consumul zilnic.
Produsul este un supliment alimentar și nu trebuie să înlocuiască o dietă variată și echilibrată și un stil de viață sănătos.
Nu se utilizează de către persoane cu sensibilitate la oricare dintre ingredientele produsului.
A nu se utiliza în combinație cu alte suplimente alimentare sau medicamente fără avizul specialistului.
Nu utilizați acest produs în timpul sarcinii fără aprobarea consultantului de specialitate.
O reacție severă de tip alergic la acest produs este improbabilă, însă posibilă; dacă se produce,
trebuie să cereți urgent ajutor de specialitate.

Condiții de păstrare:

A se păstra la temperaturi sub 25⁰C, în ambalajul original, ferit de lumină și de surse de
căldură. A se utiliza în maximum 28 de zile de la deschiderea flaconului.

Producător certificat GMP:

S.C. Laropharm S.R.L., Șoseaua Alexandriei nr. 145 A, Bragadiru, Ilfov, România

Deținător notificare:

Labormed Pharma SA Bd. Theodor Pallady nr. 44B, Sector 3, București, România

Cum arată conținutul ambalajului:

Cutia pliantă de carton conține 1 flacon din PET cu 100 ml sirop, linguriță dozatoare de 5 ml și prospect cu informații pentru utilizatori.

Pentru orice informații referitoare la acest produs, vă rugăm să contactați reprezentanţa locală a distribuitorului:
Labormed Pharma SA.
Tel: +4 021.304.72.00
e-mail: office@labormedpharm.ro